CRÂZNIC ȘI ASOCIAȚII (România) și REMUS ROBU SOLICITORS (UK) anunță încheierea unei alianțe juridice internaționale

București / LondraSocietatea Civilă de Avocați Crâznic și Asociații, cu sediul în România, și biroul de avocatură Remus Robu Solicitors, cu sediul în Marea Britanie, au încheiat o alianță strategică.
Acest parteneriat a fost creat cu scopul de a oferi servicii juridice integrate și complete, acoperind simultan jurisdicțiile ambelor state.
Prin această colaborare, cele două entități își unesc expertiza recunoscută pentru a răspunde direct și eficient nevoilor juridice complexe ale cetățenilor și companiilor din ambele spații geografice.

Soluții juridice integrate pentru comunitatea română din UK

Alianța oferă un sprijin juridic direct și coordonat atât companiilor din România care operează în Marea Britanie cât și cetățenilor români care trăiesc și lucrează în Regatul Unit și familiilor acestora. Clienții noștri vor beneficia de asistență completă atât în problemele curente de pe teritoriul britanic, cât și în rezolvarea rapidă a spețelor de pe teritoriul României, eliminând barierele administrative și de distanță.

Suport strategic pentru cetățenii și companiile din Marea Britanie

Corelativ, noul pol juridic asigură consultanță și reprezentare la cel mai înalt nivel pentru cetățenii britanici și companiile din UK care:
• Desfășoară sau intenționează să dezvolte interese de afaceri în România.
• Sunt implicate în chestiuni litigioase sau dispute comerciale, civile și penale pe teritoriul românesc.

Despre parteneri:
Crâznic și Asociații (România) este o firmă de avocatură de top din București, fondată de foști magistrați, specializată în drept penal, comercial, civil, dreptul familiei și litigii complexe. Printre parteneri, pe lângă foștii magistrați fondatori Flavius Crâznic și Daniela Crâznic, se numără și fostul ministru al justiției și al afacerilor externe Titus Corlățean, fostul procuror general Marius Neculcea, fostul procuror șef și director în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor Laurențiu Vintilă și fostul șef al Poliției Române Liviu Vasilescu.

Remus Robu Solicitors (UK) este un birou de avocatură reputat din Londra, reglementat de SRA, cu o vastă experiență în reprezentarea comunității românești în drept civil, comercial, dreptul muncii și vătămări corporale în instanțele din Anglia și Țara Galilor.

Prin această alianță, clienții nu mai sunt nevoiți să caute avocați separați în două țări diferite; ei beneficiază acum de o echipă unică, bilingvă și biculturală, capabilă să gestioneze dosare transfrontaliere dintr-o singură linie de contact.

Contact:
• România: Crâznic și Asociații SCA
| www.craznic.ro


Marea Britanie: Remus Robu Solicitors

| remusrobusolicitors.co.uk

Lasă un comentariu

Similar Blog Posts

3 AVOCAȚI ȘI 2 EXPERȚI SE ALĂTURĂ CRÂZNIC ȘI ASOCIAȚII

CRÂZNIC ȘI ASOCIAȚII - Societate Civilă de Avocați - își extinde și consolidează echipa prin…

CRÂZNIC ȘI ASOCIAȚII a participat la Conferința Internațională EFCL & FLA 2026 de la Londra

Conferința s-a desfășurat la Londra, în cadrul oferit de sediul A&O SHEARMAN (One Bishops Square).

Fostul Ministru al Justiției și al Afacerilor Externe, Titus Corlățean, se alătură echipei de avocați CRÂZNIC & ASOCIAȚII

Începând cu 2 februarie 2026, Titus Corlățean - fost ministru al justiției și al afacerilor…